Home » Cultură » Daniel Craig, cel mai longeviv „agent James Bond”

Daniel Craig, cel mai longeviv „agent James Bond”

Daniel Craig, cel mai longeviv „agent James Bond”
Publicat: 22.10.2019
Daniel Craig este, în prezent, actorul care deţine de cel mai mult timp rolul agentului James Bond, după ce a depăşit recordul stabilit anterior de Roger Moore, potrivit independent.ie.

Sâmbătă, s-au împlinit 5.119 zile de când actorul britanic Daniel Craig a preluat acest rol, respectiv din 14 octombrie 2005.

Recordul anterior în acest sens l-a stabilit Roger Moore, cu 5.118 zile, respectiv din 1 august 1972 până pe 6 august 1986, când Timothy Dalton a fost anunţat ca succesor al acestuia. În tot acest timp, Moore a jucat în şapte filme ale francizei „James Bond”.

Daniel Craig va continua să deţină acest rol cel puţin până în aprilie 2020, când va fi lansat următorul film al francizei, „No Time To Die”.

Predecesorul lui Craig, Pierce Brosnan, ocupă locul al treilea în top, cu 4.146 de zile, în timp ce primul interpret al lui James Bond, Sean Connery, s-a plasat pe a patra poziţie, cu 3.049 de zile.

Timothy Dalton, care a jucat doar în două filme, este al cincilea în top, cu 2.863 de zile, iar George Lazenby, cu numai un lungmetraj la activ, se află pe ultima poziţie, cu 875 de zile.

Perioadele au fost calculate din ziua în care au fost confirmaţi actorii până la data la care au fost anunţaţi succesorii acestora.

Franciza „James Bond”, care va împlini 60 de ani de la lansare în 2022, a debutat cu filmul „Dr No”.

Ultimul film din franciza 007 care îl va avea drept protagonist pe actorul Daniel Craig, „No Time To Die”, regizat de americanul Cary Joji Fukunaga, va fi lansat pe marile ecrane pe 8 aprilie 2020.

Actorul în vârstă de 51 de ani a apărut pentru prima dată în rolul lui James Bond în pelicula „Casino Royale”, din anul 2006. În 2008, a fost lansată pelicula „007: Partea lui de consolare/ Quantum of Solace”. Au urmat filmele regizate de Sam Mendes care au obţinut cele mai mari încasări din toată franciza: „Skyfall”, din 2012, a generat 1,1 miliarde de dolari la nivel global, iar filmul din 2015 „Spectre” – 880,7 milioane de dolari.

Într-un interviu acordat revistei Time Out în anul 2015, Daniel Craig a declarat că nu va mai juca rolul James Bond într-un nou film. „Am terminat-o cu James Bond la momentul ăsta. Gata. Vreau doar să trec peste această fază a carierei. Nu ştiu ce voi face în continuare, n-am idee. Nu încerc să par misterios sau precaut, pentru că nu vă spun ce urmează. Doar că habar n-am. În prezent, am terminat-o cu Bond. Dacă aş mai juca acest rol într-un film viitor, aş face-o doar pentru bani”, a precizat atunci Daniel Craig.

Cu toate acestea, Barbara Broccoli, producătoarea francizei, a reuşit să-l convingă pe Daniel Craig să îmbrace pentru a cincea oară smochingul lui James Bond.

Într-un interviu pentru publicaţia săptămânală Journal Du Dimanche din luna aprilie, Barbara Broccoli şi Michael G. Wilson, producătorii francizei, au spus că speră să îl convingă pe Daniel Craig să nu părăsească echipa. „Sper sincer că îşi va relua rolul pentru o a şasea aventură”, a declarat Barbara Broccoli.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ghidat pentru mediul de business
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ...
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și 2019
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și 2019
O planetă „super pufoasă” este atât de ușoară încât ar pluti pe apă, susțin astronomii
O planetă „super pufoasă” este atât de ușoară încât ar pluti pe apă, susțin astronomii
Cum au apărut baobabii, numiți și „copacii vieții”, pe Pământ?
Cum au apărut baobabii, numiți și „copacii vieții”, pe Pământ?
Bărbații cu nivel scăzut de testosteron, mai predispuși la moarte prematură
Bărbații cu nivel scăzut de testosteron, mai predispuși la moarte prematură
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024